Calea Călărași 34
București

}

Luni-Vineri: 10:00 - 18:00
Sâmbătă: închis

Închiderea corectă a laptopului şi a calculatorului. Sfatul unui specialist

by mart. 18, 2015Sfaturi service

Suntem întrebați frecvent în service de către clienți: „Cum este corect să închid laptopul?”; ”Este corect să îl închid din butonul de Power sau din Windows prin opțiunea Shut Down?”. Răspunsul nostru este că un laptop se închide corect atât din partea software cât și din hardware prin butonul Shut Down.

Vom detalia un pic acest subiect.

Atunci când un laptop sau un calculator este oprit din butonul de Power, principala componentă hardware care se deteriorează este hard disk-ul, iar o dată cu el se pot pierde date personale foarte importante. Pe partea de software se pot pierde fișiere, dar se pot șterge și căi de acces în Windows. Deși veți gândi că v-ați oprit astfel laptopul sau calculatorul de nenumărate ori și încă funcționează, noi vă spunem că aveți noroc și că HDD-ul (hard disk-ul) este unul rezistent.

Câteva informații utile despre HDD-uri  (hard disk-uri):

Service HDD (hard disk)Informația în hard disk-uri este înmagazinată pe discuri, hardurile vechi aveau mai multe pe când cele noi folosesc doar unul și eficient.

Discurile unui hard se învârt foarte rapid ajungând la câteva mii de rotații pe minut, iar în tot acest timp brațul de scriere citire se mișcă înainte și înapoi, citind și scriind informația ce rulează în sistemul de operare (de exemplu: Windows).

În procesul de închidere corectă a laptopului sau a calculatorului, sunt câteva trepte pe care sistemul îl urmează, protejând astfel hardul și informația din acesta. Atunci când sistemul este închis corect prin butonul Shut Down, acesta are grijă să își salveze toate fișierele, datele și căile de acces în Windows, apoi să le închidă pe rând, ajungând în faza finală în care se întrerupe alimentarea. În acest proces se întâmplă ceva important în ceea ce privește hard disk-ul: brațul de scriere și citire din hard ajunge să fie parcat liniștit, în timp ce discurile încep să încetinească și astfel hardul este protejat.

Acest tip de oprire poate dura și 1 – 2 minute, până informația este aranjată corespunzător, totul depinde de configurația tehnică a laptopului sau a calculatorului dumneavoastră.

Oprirea prin apăsarea butonului de Power este mult mai rapidă și poate dura 5-6 secunde. Astfel se întrerupe brusc alimentarea cu energie și asta e tot. Însă în momentul în care optați pentru acest tip de oprire a laptopului sau a calculatorului, toate fișierele la care Windows-ul lucra au fost închise forțat, fapt ce poate duce la coruperi de fișiere, pierderi de date și toate acestea din cauză că sistemul de operare nu a reușit să termine de scris corect aceste date / fișiere.

 

Sunt situații în care Windows-ul lucrează și rescrie fișierele din registru. Dacă acționăm butonul de Power și oprim sistemul brusc, aceste fișiere se vor corupe din cauza scrierii incomplete. În multe cazuri riscați să pierdeți date.

Atenție: Folosiți metoda de întrerupere a energiei prin apăsarea lungă a butonului de Power numai în situațiile în care sistemul de operare nu răspunde sau nu puteți opri laptopul altfel.Service HDD (hard disk)

Dacă nu doriți să închideți cu totul sistemul de operare și doriți să reluați în scurt timp navigarea pe laptop, puteți alege opțiunea de ”Sleep” (Repaus) din meniul de Start. Acest mod utilizează foarte puțină energie, PC-ul pornește mai repede și reveniți imediat acolo unde ați rămas. Nu trebuie să vă faceți griji că veți pierde ce ați lucrat din cauza consumării bateriei, deoarece Windows vă salvează automat tot lucrul și închide PC-ul dacă bateria este descărcată. Utilizați starea de repaus atunci când veți lipsi de la PC pentru puțin timp, de exemplu, atunci când luați o pauză de cafea. Majoritatea laptopurilor intră în repaus atunci când închideți capacul sau apăsați butonul de alimentare.

Sfat service: Deși Windows-ul ar trebui să salveze documentele deschise în momentul când alegeți ”Sleep”, vă sfătuim să salvați întotdeauna manual. Dacă dispozitivele conectate la laptop nu funcționează corect după reluarea activității, poate fi necesar să dați o repornire a sistemului de operare (Restart) sau să vă asigurați că nu există erori de driver.

Dacă vă confruntați cu un HDD (hard disk) zgomotos și probleme la pornirea / repornirea sistemului de operare, vă așteptăm la sediul nostru pentru o diagnosticare laptop / PC GRATUITĂ sau folosiți formularul de mai jos pentru a ne descrie problema dumneavoastră.

Articole recente din blogul nostru: